Arhiva pentru categoria: Gano Classic

Ganorețetă: Înghețată cu cafea

  Este început de vară, sezonul culorilor și posibilităților nenumărate de relaxare.
  Și pentru că vara ne duce cu gândul nu doar la soare și vacanță, ci și la înghețată, ne-am gândit să ne preparăm chiar noi acest dulce răcoritor și energizant. Ce aromă am ales? Aroma cafelei noastre preferate, desigur: GanoCafe Classic.
  Iată de ce avem nevoie și cum obținem o înghețată delicioasă:

*4 gălbenușuri
*200 g zahăr (alb sau brun)
*1/2 de păstaie de vanilie sau 1 lingură de esență de vanilie
*400 ml smântână specială pentru frișcă
*200 ml GanoCafe Classic (preparată din 2 pliculețe, pentru o aromă intensă)

  Mixăm foarte bine gălbenușurile, zahărul și vanilia – de preferat într-un recipient mai mare și termorezistent, deoarece ulterior îl vom completa. Smântâna se pune pe foc până la punctul de fierbere (un clocot), apoi se toarnă imediat peste ea compoziția cu gălbenușuri, zahăr și vanilie și se amestecă totul foarte bine.

  Plasăm vasul cu crema obținută deasupra unui vas cu apă care fierbe (procedeul bain-marie), si amestecăm încontinuu, până când capătă o consistență mai cremoasă, care rămâne pe lingură.

  Luăm vasul de pe foc și adăugăm cafeaua peste crema pentru înghețată, apoi omogenizăm. Lăsăm compoziția la răcit foarte bine, apoi o turnăm într-un recipient care poate fi acoperit și îl punem în congelator. Secretul obținerii unui înghețate cremoase, fără gheață, este ca la fiecare oră să scoatem castronul din congelator și să amestecăm bine conținutul pentru a evita formarea cristalelor de gheață.

  Înghețata se așează în cupe, se asezonează cu fructe sau orice topping preferați și se savurează pe îndelete.

  Vă dorim poftă bună și să aveți parte de o vară frumoasă!