Arhiva pentru luna: February 2016

Prevenirea alergiilor respiratorii și cutanate

  Odată cu venirea primăverii și prelungirea timpului petrecut afară, foarte multe persoane se confruntă cu o serie de simptome precum: strănuturi dese, ochi înlăcrimați și roşii, nas înfundat, apariția unor pete roșii pe piele. În cele mai multe dintre cazuri, aceste semne sunt manifestări ale alergiilor de primăvară. Nu degeaba se spune că primăvara este sezonul alergiilor.

  Alergia este o reacţie inflamatoare anormală sau o sensibilitate acută a organismului la anumite substanțe, denumite alergeni. În general inofensive pentru majoritatea populaţiei, aceste substanțe afectează persoanele cu un sistem imunitar slăbit și predispuse la alergii.

  Cele mai întâlnite tipuri de alergii în acest sezon sunt cele respiratorii si cutanate, provocate de alergeni precum polenul, puful de la copaci, mucegaiul, poluanţii, fumul de ţigară, părul de animale, acarienii, praful.

  Simptomele includ strănuturi repetate, secreţii nazale abundente, lăcrimare abundentă, senzaţie de înţepături şi înroşirea ochilor, inflamarea pielii, usturime în gât, tuse seacă, senzaţie de sufocare, greutate în respiraţie.

  Pe lângă factorii de mediu, stilul de viaţă poate fi și el răspunzător de apariţia și prelungirea reacțiilor alergice. Este recomandată evitarea fumatului și a expunerii la substanțele agresive față de căile respiratorii și desfășurarea activităților zilnice în medii curate și bine aerisite.

  Prevenţia este cel mai important pas atunci când avem de-a face cu alergiile. Identificând exact la ce sunteţi alergici, puteţi, în majoritatea situaţiilor, limita manifestările neplăcute. De aceea, este important să efectuați un set de analize care să determine factorii declanșatori ai reacțiilor alergice, pentru a ști de ce trebuie să vă feriți și ce tratamente trebuie să urmați.

  În articolul nostru anterior vă spuneam cât de eficient este suplimentul Cordyceps în prevenirea răcelilor şi gripelor. Ei bine, Cordyceps-ul este un ajutor de nădejde şi în prevenirea alergiilor. Poate proteja sistemul respirator deoarece acționează în vederea creșterii imunității. De asemenea, Cordyceps-ul ajută şi în tratamentele ce urmăresc diminuarea efectelor astmului bronşic, care este amplificat în această perioadă a anului.

  Pentru a preveni manifestarea simptomelor ce țin de alergii ale pielii, este foarte important să vă hidratați corespunzător, consumând suficientă apă și să aveți și o rutină de îngrijire foarte bine pusă la punct înainte și după ce petreceți timp afară primăvara. Vă recomandăm Kibnabalu Bath Soap, un săpun delicat cu lapte de capră și extract de Ganoderma lucidum. Formula îmbogățită cu vitamina E și minerale este special concepută pentru a proteja, hidrata și revitaliza pielea în profunzime. S-a dovedit a fi un dermatoprotector eficient în diverse afecțiuni ale pielii precum alergiile, acneea, dermatitele seboreice, eczeme.